PS: Referitor la postul anterior…

Pornisem să scriu pe blog despre dilema zilei de astăzi “cadoul pentru el” .. ca să vedeţi şi voi ce a putut să-mi iasă.

Posted in .... | Comments Off on PS: Referitor la postul anterior…

La toţi ni-i greu…

La toţi ni-i greu

Frumos mai suna melodia asta ascultată de tata la noua lui achiziţie cu CD. Eram mică atunci, trăiam ca într-un vis. Totul mi se părea aşa de mare şi de neatins. Pe de altă parte aveam impresia că pot să ajung până la lună şi să mă întorc într-o clipită înapoi.

Fiecare clipă o trăiam cu bucurie, fiecare năzbâtie se încheia cu un zâmbet. Asta atunci când eram cu toţii acasă. Casa era mereu plină, vacanţele erau dintre cele mai minunate. Marea era aşa de albastră atunci, şi plaja de-o imensitate… Mai mereu pierdeam cu privirea umbrela şi cearceaful. Mama mereu agăţa un tricou colorat să-mi sară în ochi. Pe atunci purtam costumul întreg. Nu era la modă bronzul, adoram să mă bălăcesc, să-mi fac prieteni, şi bineînţeles castele de nisip.

Am deviat puţin… aşa se întâmplă mereu când vorbesc de copilărie şi ai mei scumpi părinţi.

Dar nu despre asta vroiam să vorbesc ci despre faptul că aud din ce în ce mai des oameni care se plâng de problemele lor. Oameni care au uitat să zâmbească, oameni ai căror copii au uitat gustul ciocolatei. Mereu mi-a fost milă de astfel de copii, pentru că eu nu aveam lipsurile astea. Acum simt şi apăsarea părinţilor.

Nu vreau să ajung să scriu şi pe blog despre faptul că avem un Guvern infect, că de 20 de ani nu am reuşit să facem mare lucru din ţara asta. Dar totuşi.. de ce ne aşa de greu? De ce merg lucrurile aşa de prost?

Posted in .... | Comments Off on La toţi ni-i greu…

Găluşca

Ieri am fost într-o formă maximă. Am făcut o mulţime de lucruri. Dacă sunt zile în care nu-mi vine să fac nimic, ei bine ieri a fost cu totul altfel.

 Pe lângă activităţile obişnuite: serviciu, sport, cumpărături, ieri am mai făcut şi altele cu care nu mă laud prea de des.

Aşa s-au născut găluştele. I-am promis colegei  că o să prepar minunăţia şi totodată minuţioasa reţetă a găluştelor cu prune de pe vremea când încă nu apăruseră prunele. Şi acum? Iată-le! Numai bune de preparat delicatesa. Dar ce vorbesc eu.. delicatesă? Pentru unii nebuloasă. Nu ştiu exact zona de origine a acestor dulciuri, dar ştiu sigur că pentru majoritatea dintre bucureşteni este un gust neîncercat. Unii nici nu ştiu ce mănâncă. Astfel unui şef de-al meu. Nu ştia ce mânca, dar cu siguranţă ii plăceau. Şi-a înfundat bine o dodoloaţă în gură şi în acelaşi timp încerca să afle ce mănâncă. Este foarte comic un om serios cu gura plină care grăieşte ceva de genul : „Ce sunt astea mhey… că sunt bune rău??” dar nu a apucat să afle ce mănâncă căci deja o savura pe următoarea.

 Aşa cu subiectul tabu al găluştelor. Cred că este o combinaţie perfectă: un aluat pufos ce îmbracă pruna cărnoasă şi totul acoperit de un strat consistent de pesmet cu nucă şi scorţişoară. Da, ştiu deja simţiţi aroma. Pentru pofticioşi mai avem câteva în frigider. Spun mai avem pentru că, bineînţeles am avut-o ca şi ajutor de seamă pe Ioana.

 Aseară bucătăria noastră arăta şi mirosea ca a unor bucătărese veritabile. Nu suntem, dar din când în când ne place să ne uimim colegii şi prietenii cu câte ceva bun. În concepţia lor, a oamenilor maturi, o don’şoară la 23-24 de ani care ştie să pregătească o mâncare gustoasă e numai bună de măritat. Pentru că nu-mi prea place cum expun ei subiectul, bucătăria noastră funcţionează la intensitate maximă din când în când.

Dar măritate sau nu, găluştele noastre au fost apreciate, noi ne-am îngrăşat juma’ de kil, nu că le-am fi devorat aseară dar aşa ca un avertisment, sunt consistente dom’le!

 

Posted in .... | Comments Off on Găluşca

Dimineaţa de luni

Mi-e dor de…

Posted in .... | Comments Off on Dimineaţa de luni

Credinţă

Aseară am fost la film, un film bun, chiar foarte bun aş putea spune. Dar nu despre asta vreau să vorbesc astăzi. Ci despre oameni şi comportamentul lor în situaţii extreme.

 Fiecare a trecut cel puţin o dată în viaţă printr-o pasă proastă, dacă nu chiar depresie, ce mai? problemele tipice secolului în care trăim. Fiecare a simţit că e doborât la pământ, că nu se mai poate ridica, ca totul se prăbuşeşte. Îşi doreşte să se trezească din mijlocul coşmarului. Sunt o mie de scenarii pe care şi le creează în cap, şi întrebări cărora nu le poate da răspuns: de ce a fost aşa? de ce am procedat aşa? dacă s-ar fi întâmplat altfel, ş.a.m.d.. Tu, sau eu sau oricine altcineva care nu este acolo direct implicat poate să înşiruie un infinit de sfaturi, o sumedenie de vorbe liniştitoare, sunt aproape inexistente în mintea celui afectat.

Nu mai descriu scenariu, sunt sigură că nu trebuie să-ţi creez imaginea lui. Îţi aminteşti cum, la un moment dat te aflai şi tu acolo.

Problema pe care vreau eu să o ridic aici este credinţa. Aş mai trece în revistă şi prietenii şi familia. Tu eşti conştient că ei sunt alături de tine mereu, indiferent de ce se întâmplă şi totuşi tu îţi aminteşti de ei atunci când simţi că ai nevoie de o gură de oxigen.

Nu vreau să duc lucrurile la extrem, dar nici să creez o polemică. Dar… e simplu, poţi răspunde la întrebarea: de câte te-ai oprit pentru două secunde din fericire ca să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru tot binele de care ai avut parte în ultima perioadă? dar ca să-L întrebi unde-ţi este drumul? pe unde rătăceşti? şi încotro s-o apuci?

Mie nu mi s-a întâmplat doar o dată să alerg într-un suflet, să-I cer răspunsuri şi soluţii. Sunt la fel de vinovată ca toţi ceilalţi care procedează aşa. Întrebarea este: de ce acest comportament? De unde aceste nevoi?

Posted in .... | 2 Comments

Horoscop

“Când se îndrăgosteşte, iubeşte cu foc, din toată inima.. Problema e că, având o inima foarte mare, alesul sau aleasa se poate trezi într-un ventricul teribil de aglomerat.”

Citeam mai devreme acest paragraf dintr-o predicţie astrologică pentru săgetători. La început l-am luat drept amuzant. Apoi am început să analizez fiecare parte.
Am zis aşa : “când se îndrăgosteşte iubeşte cu foc, din toată inima”, până aici nimic neadevărat. Aş mai completa, dă totul necondiţionat de nimeni şi nimic, dar poate că asta este doar o particularitate a personalităţii mele, nu face parte din ale zodiei.

Asta cu inima mare nu prea am mai gustat-o. Oare chiar aşa să fim noi săgetătorii? Până acum nu am descoperit o Andra în ale cărui ventricule să se strecoare mai multe persoane de-odată, dar?… nu se ştie niciodată câte mai avem de trăit şi descoperit.

Posted in .... | Comments Off on Horoscop

Iubim, visăm, zâmbim, fugim

1054 Katie Melua – The closest thing to crazy

Dimineaţa este atât de simplă, cafeaua atât de minunată, soarele atât de fierbinte şi viaţa aşa de complicată.

Trăim atâtea lucruri minunate de care uităm să ne bucurăm, tânjim la un zâmbet drag, dar al nostru unde este?

Astăzi mi-am propus să zâmbesc, voi zâmbi aceluia care nu va şti să spună „te rog frumos” dar şi celui care va uita să-mi răspundă salutului. Nu vi se pare că suntem acaparaţi de sentimente urâte?….de fapt uneori lipsesc şi astea.

Oamenii omit să spună „eşti special/specială”, au uitat să reacţioneze la „te iubesc”.  

Trăim cu toţii aceleaşi drame, iubim, rănim, suntem răniţi, şi ne promitem că data viitoare nu se va mai întâmpla. Merită oare să trăim după standardele pe care ni le impunem?

Tânjim după iubire dar ne este teamă să o arătăm. Ne ascundem profunzimile şi pozăm în indiferenţi şi insensibili. Asta este lumea în care vrem să trăim? Astea sunt sentimentele pe care vrem să le cultivăm?

Mi-ar plăcea să pot alege cum să simt, ce să simt, pentru cine să simt, cu ce intensitate să simt. Dar poate că neprevăzutul face parte şi el din minunatul drum către maturizarea noastră sentimentală. De fapt, cred că este ca şi în carieră, ajungi să fii un bun profesionist după ce te loveşti de probleme, iei decizii de moment, faci alegeri, bune sau rele. Dar toate astea la un moment dat nu-ţi pot fi decât aliaţi pentru că vei şti cum să abordezi problemele.

Şi cu toate astea ajungi să faci de două, trei sau chiar mai multe ori aceeaşi greşeală în dragoste. Poate că ai să o regreţi dar totodată vei găsi mereu  puterea de a merge mai departe. Sunt multe lucruri minunate de trăit şi simţit. De ce să ne limităm? Să ne ascundem crezând că vom fi păziţi de suferinţă?

Eu nu mă aflu printre cei care se ascund, ofer tot ce pot şi primesc ce mi se dă, dacă cred că nu este suficient, poate mă retrag, sau poate lupt, dar astfel simt că trăiesc.

Voi ce „tactică” abordaţi?

Posted in .... | Comments Off on Iubim, visăm, zâmbim, fugim

Azi nu….

poate mâine…

Posted in .... | Comments Off on Azi nu….

Doar o zi

Căldură apăsătoare se încăpăţânează să nu-mi dea pace… aerul ăsta îmbâcsit se strecoară prin fiecare crăpătură şi-mi invadează teritoriul… Dar cu toate astea se simte dulcea adiere a zilelor de weekend. Nu cred că există un loc mai potrivit decât Braşovul în care să-ţi petreci weekend-ul cu zile toride. Pentru mine Braşovul este mai mult decât simpla plimbare a turistului pe Republicii, impresionanta Biserică Neagră, aerul medieval al centrului, pancarta pe care scrie BRAŞOV (like Hollywood) pe lângă care nu poţi să treci fără să faci o poză.

Braşovul este acasă şi cu asta am spus totul. Aerul acela, oameni dragi dar şi cei obişnuiţi de pe stradă. Nu pot defini trăirile alea, dar e frumos, e bine acolo, poate doar pentru că e acasă.

Cu siguranţă pe lista mea cu doruri Braşovul are locul lui de seamă.

Deci.. AMR o singură zi şi Braşovul va fi din nou al meu pentru 2 zile!!

Posted in .... | Comments Off on Doar o zi

Salata mea

 Mi s-a făcut brusc poftă de un gust pe care nu l-am mai simţit demult. Mi-e dor de fluturi în stomac, mi-e dor de trăiri, mi-e dor de salata mea.

 Alergând prin amalgamul de ingrediente nu găsesc decât murături şi roşii teşite. Mi-ar plăcea o salată asortată din care să aleg ce-i mai bun şi restul să las în farfurie. Ca atunci când comanzi o salata imensă şi primeşti drept răsplată câteva bucăţele de roşii, 2-3 măsline, puţină brânză rasă şi muultă salată verde, pe care niciodată nu reuşesc să o mănânc pe toată.

Aşa şi cu salata mea, vreau să fie dulce, dar şi acrişoară. Una din care să mă înfrupt şi care să nu se mai termine. Să o savurez în fiecare dimineaţă, să mă bucur de ea la prânz şi seara să mă simt contopită de gustul ei.

 Cu siguranţă nu e o salată obişnuită, oricât de pricepută aş fi, nu cred că aş reuşi să o prepar singură. Aş putea în schimb să-i potrivesc gustul final cu puţină sare şi bineînţeles piper.

 Poftă buna!

Posted in .... | Comments Off on Salata mea