Oamenii noştri

Viaţa ne este mereu invadată de oameni. Există mai multe categorii. Eu îi ador pe cei misterioşi. Ne atrag cu o privire, ne cuceresc prin farmecul cuvintelor lor, sau pur şi simplu au un “ceva al lor”. Apoi sunt cei care nu ne spun nimic, aceia cu care nu putem discuta mai mult decât cum este vremea, sau ce trafic infernal am străbătut spre serviciu. Şi aceştia trebuie apreciaţi. Mai sunt şi cei al căror suflet emite căldură, a căror ochi zâmbesc fără motiv. Ei sunt o categorie pe care ţi-o doreşti lângă tine. Sunt plini de umor, optimism, şi voie bună. 

Probabil că de cele mai multe noi ne alegem oamenii de care dorim să fim înconjuraţi. Ne dorim persoane asemeni nouă, care să ne completeze sau dimpotrivă să ne tempereze. Ne place să spunem că ei sunt oamenii noştri. Alături de ei dorim să ne petrecem timpul liber, să vizionăm un film, să dansăm până în zori, să ascultăm o muzică bună, sau sa bem o cafea aromată dis-de-dimineaţă.

Am încercat să nu aduc în discuţie categoria de relaţie în care suntem implicaţi cu aceşti „ai noştri”. În momentul în care aceste raporturi sunt bine definite ajungi să-ti creezi propriile tipare ale oamenilor tăi. Ajungi să-i cunoşti dintr-o privire pe cei compatibili. O să-i iubeşti poate nu pentru ce sunt ei ci pentru că se încadrează perfect în tiparul creat de tine. Imaginea pe care tu ţi-ai format-o despre viitor, se potriveşte perfect cu el sau ea.

Te-ai întrebat vreodată dacă el sau ea nu sunt cumva doar proiecţiile tale?

This entry was posted in ..... Bookmark the permalink.